Monopol in democratie

Sper ca acest articol sa fie citit si de oficiali, ideal ar fi sa ajunga si la primarul capitalei, dna Gabriela Firea. In timp ce onorabila doamna, se lamenta  in toata media ca pretiosul sau intestin a fost gazda unei sarme, la inceput de 3, apoi de 4cm, dupa cum observam are capacitatea  de a creste metale, noi cetatenii de rand ne luptam cu furtisagurile  Radetului din buzunarele noastre. Locuiesc in sectorul 5, zona Petre Ispirescu, unde dupa o iarna in care temperatura integratorului de caldura aflat la subsolul blocului  a fost intre 39-42 grade, la parter temperatura in apartament  nedepasind  19 grade, iar in urma numeroaselor  sesizari, precum si inscrierea in audienta,  nu s- a remediat situatia deloc, spunandumi-se ” ne pare rau asta e situatia dar nu putem face nimic”, acum, ca nu mai este necesara furnizarea agentului termic pt incalzire singura posibilitate a radetului, de a incasa niste bani necuveniti, si nu putini dealtfel, este de a taia  furnizarea apei calde. De mai bine de doua saptamani apa calda este foarte rece, nu ajunge la 40 grade, iar furnizarea ei se face la ore nepotrivite. Seara aproape lipseste, iar dimineata abia la ora  5.45 incepe sa fie putin mai calda( cat pt un dus de vara). Problema este ca se interzice debransarea in zonele unitare, adica aproape toate. Deci ce ne ramane de facut decat sa umflam buzunarele radetului, precum si ale primariei capitalei, fiindu-ne incalcat dreptul la proprietate, dreptul de a decide ce se intampla cu sanatatea noastra, cu bunurile noastre. Oare asta nu cumva seamana a dictatura?  Personal sunt hotarata a chema in judecata, cele doua entitati dupa ce voi primi raspunsul avocatului poporului. Ma bate gandul sa fac publica situatia si in media. Voi ce parere aveti, se mai alatura cineva acestor demersuri?

ADEVARATA CREDINTA

Dintotdeauna, mi-am dorit o vacanta in Maramures, in Maramuresul istoric, acea zona pura cu traditii neatinse si nealterate de comunism. Anul acesta  mi-am indeplinit acest vis. Dupa cinci zile de bantuit prin zona, pe la fel de fel de obiective turistice, muzee, bisericute din lemn si manastiri, mai noi sau mai vechi, unele vechi si de 600 ani, am ajuns la Manastirea Stramtura. Pana aici, nimic special veti spune si asa este. Insa ce am gasit acolo, m-a impresionat profund.

In comuna Stramtura un indicator partial sters, agatat de un stalp de iluminat purta sec inscrisul ” MINASTIREA STRAMTURA 5 KM „. Am spus: sa nu o vad si pe asta ? Hai pana acolo,  5 km nefiind  o distanta prea mare. Si am urcat. In cadrul unui peisaj mirific, de un verde ireal,  pe un drum asfaltat,  ingust am urcat pana in varful muntelui, drum care se sfarseste chiar pe platforma manastirii.  Cum am oprit masina, spre surprinderea mea nu ne-a intampinat ” Cutia milei”, ci un calugar. Dupa ce ne-a urat binete cu dulcele grai maramuresean ne-a intrebat ” Cum de v-ati ratacit pe la noi?”, iar in timp ce noi ii  spuneam ca nu ne-am ratacit, ci am venit in mod intentionat sa vizitam schitul, a ascultat cu intelepciunea omului dedicat apoi a  inceput sa ne conduca si sa ne povesteasca  despre manastire. Cu toata bucuria de a avea vizitatori, ne-a descuiat usile bisericii improvizate intr -o anexa, unde a spus legenda icoanei facatoare de minuni veche de sute de ani, precum si despre biserica ce se afla in constructie. Spre bucuria noastra, ne a dus in atelierul de icoane, unde  cativa  tineri lucrau de zor la confectionarea icoanelor de hartie, de lemn sau pictate pe sticla, din vanzarea carora manastirea isi finanta traiul cat si constructia noii biserici. Apoi a disparut. In locul sau a venit staretul  Protosinghel Nifon, dupa ce ne a oferit din partea sa cate o icoana,  ne a  povestit despre infiintarea acestei manastiri nu cu foarte multi ani in urma,  dupa ce manastirea veche a fost stramutata intr un alt loc si din lipsa de calugari, a fost abandonata. Atunci a luat fiinta „Schitul Cuvioasa Parascheva”, prin anii 2000, pe care incearca sa il ridice prin forte proprii. Cumpara lemnul brut si il prelucreaza la fata locului cu ajutorul unui om de afaceri din Baia Mare, care le-a  oferit utilajele necesare prelucrarii lemnului, cu mesteri in arta prelucrarii traditionale a lemnului,  din  partea locului. M-a impresionat cand ne – a spus ca face tot ce poate ca din putinii bani pe care ii castiga, incearca nu doar sa-si asigure traiul zilnic ci sa si construiasca noua biserica din lemn. Am plecat de acolo  facand comparatii intre acea catedrala a neamului construita din bani publici, acea constructie gigant de prost gust si acesti oameni cu credinta in suflet si chip luminos care construiesc ceva fara posibilitati financiare , ci ducand un trai modest, fiind fericiti cu fiecare sindrila, cu fiecare cui batut spre inaltarea lacasului sfant.

Acest Schit, are nevoie de ajutorul nostru. Daca sunteti dispusi sa oferiti din putinul vostru cate ceva acestor calugari, aveti datele de contact ale Schitului:

STARET PROTOSINGHEL NIFON

Schitul Cuvioasa Parascheva, loc. Stramtura, Str Valea Satului 580A

e-mail: cuvioasaparascheva@yahoo.com

Iban: RO89RNCB0185011316940001- RON – BCR SIGHETUL MARMATIEI

            RO62RNCB 0185011316940002-EUR- BCR SIGHETUL MARMATIEI

Cod SWIFT RNCBROBU

Prietenie

Astazi, m-am gandit sa scriu despre prietenie. Despre acea prietenie, care iti da emotii de fiecare data cand te gandesti la o alta persoana. Exista prietenii care nu pot fi descrise, vocabularul nu poate contine toate vorbele  ce ar putea descrie aceasta relatie. Sunt prietenii unice, care rezista in timp, indiferent de distanta dintre cei doi. Totul este sa  simti ca  acea persoana este acolo, iti da energie si capacitatea de a  sti despre ea, cum este, ce face, desi nu vorbiti zilnic. Sa comunici telepatic, sa stii nevoile si problemrle sale fara ca acesta sa se plângă fara a -ti cere ajutorul, sa vrei sa fii umarul, sprijinul, acea persoană care spune te iubesc prietena mea si iti multumesc ca esti tu, asa cum esti. Te iubesc, fara cuvinte mărețe, iar tu stii asta.

Cand vom fi si noi ca altii?

Ora 6.15, sunt in Gara de Nord din bucuresti, astept trenul. Tren, care bineinteles ca are intarziere 35 minute. Imi zic, daca tot am de asteptat, hai sa beau o cafea la Mc Donald. Ma asez la o masa. La un moment dat, vine un tip la vreo 50 ani, imbracat destul de frumos, ma intreaba daca poate pe  sta la masa la care ma aflam.  Fiind aglomerat ii spun ca poate lua loc fara nici o problema. Se aseaza si incepe sa isi prepare cafeaua. Nimic iesit din comun. Un om care asteapta trenul ca si mine. Unsa dezgustul meu a venit in momentul in care fara nici o jena de lumea din jur, a inceput sa arunce pe jos mizeria pe care a facut o. Asta in conditiile in vare un angajat al McDonald era in permanenta cu matura printre mese. Ii spun ” cred ca v a cazut ceva”. La care imi spune „: Aaa, nu, erau doar niste hartii. Nu am nevoie de ele”

Cand vom fi si noi ca altii? Oare de ce nu ne dorim sa avem si noi o tara civilizata?

Ingerii mor in iunie

Istoria se repetă. la fix 7 ani de cand un membru al echipei noastre de acrobaţie „Hawks of Romania”, MIHAI DOBRE  ŢONE  a plecat dintre noi la numai 24 ani, şapte ani in care gândurile noastre, deseori s-au indreptat cu recunoştinta şi regret către el, joi o altă tragedie a înnegurat aviaţia acrobatică. Un membru al echipei americane „Blue Angels „, a murit  în timpul unui zbor, după ce aeronava pe care o pilota, s-a prăbuşit. Căpitanul echipei, JEFF KUSS in vârsta de 32 ani a părăsit tragic această lume. Tragedia  s-a petrecut   în Tennessee, unde o aeronavă de tip F/A-18, care făcea parte din echipa de acrobații Blue Angels, s-a prăbușit în timp ce decola de pe aeroportul din Smyrna.

Dumnezeu să-i odihnească!

Despre aviaţie şi aviatori

Astăzi, vreau sa va spun cate ceva, despre aviatie si aviatori… pentru ca ar fi foarte multe de spus despre ei. Sunt oameni simpli, de o modestie infioratoare, oameni care au in spate o poveste de viata, mai mult sau mai putin frumoasa. Ei sunt oameni ca noi. Sunt oameni normali, care au copii, rate, parinti bolnavi, sau alte probleme, poate doar de ei stiute. Dar cu toate astea pun suflet, fac uniune cu aeronavele de care, din pasiune au grija, fie ca sunt mecanici, piloti, sportivi, sau parasutisti, fac totul cu aceeasi placere ca in prima zi. Majoritatea, si-au inceput activitatea in aviatia sportiva, ca sportivi ai Aeroclubului Romaniei, ca mai apoi sa-si ia brevete, sa devina instructori, sau in unele cazuri piloti de acrobatie aeriana. Acea acrobatie care de fiecare data ne taie rasuflarea si ne face pielea de gaina, prin precizia si complexitatea figurilor pe care acea mana de piloti le executa cu acele pasari de metal de cateva sute de kilograme, ca si cand ar fi niste biete avioane de hartie.Cand se afla la mansa, privindu-le evolutia, ai crede ca sunt oameni lipsiti de griji, cu niste salarii fabuloase, care sa ii ajute a sta departe de lipsuri si probleme, dar nimic mai neadevarat. Singurul lucru care ii determina sa faca asta in continuare si sa-si doreasca a devini din ce in ce mai buni  (in momentul de fata fiind campioni europeni), este doar pasiunea pentru zbor.

Pilotii de acrobatie, sunt piloti, conducatori ai unor structuri, sunt oameni care se implica in rezolvarea multor alte probleme de ordin administrativ si organizatoric, ceea ce le ocupa destul de mult timp si energie, dar asta nu ii impiedica,  la urcarea in aeronava sa aiba zambetul pe buze, sa faca ceea ce stiu ei mai bine, cu aceeasi dorinta si pasiune ca la inceput.

Tot respectul pentru acesti oameni minunati, pentru multi dintre noi anonimi… auzim de ei doar la prezentarile in demonstratii aeriene. Din pacate, presa din Romania are alte prioritati, emisiuni facute cu si pentru oameni de o calitate indoielnica, pe cand campionii nostri stau in umbra. Da, stau si fac. Obtin  recorduri, fac antrenamente de care presa habar nu are. Pacat, ar fi un subiect captivant, din care s-ar putea afla mult mai multe despre acest domeniu incantator.

Felicitari lor, cu tot respectul….. JOS PALARIA .

Mihai Bogdan- o voce de exceptie

https://www.youtube.com/watch?v=AeUKc3qtYZk

Ganduri pentru noi

Am fost la opera. Piesa  „Barbierul din Sevilla”, unde in rolul Contelui  Almaviva, tenorulMihai Bogdan m-a impresionat prin prestatia sa. Foarte tanarul tenor roman cu o voce de exceptie, care la fiecare reprezentatie ridica sala in picioare prin tehnica pe care o detine si timbrul vocal cu care este inzestrat. Felicitari din tot sufletulMihai Bogdan!!!

.

Vezi articolul original

Mergi inainte, nu privi inapoi

Viata de cele mai multe ori, ne trage cate o palma tocmai atunci cand ne asteptam mai putin. Din experienta, va pot spune ca tocmai acele persoane pe care le sustii cu toata fiinta, le ajuti in momentele mai grele din viata lor, investind timp, emotii, de ce nu si sentimente, sunt primele persoane care te ranesc, te dezamagesc. In timpurile noastre nu se mai pune pret pe altruism, seriozitate si respect, multi dintre noi  fiind calcati  pe suflet de catre cei care ar fi trebuit sa ii sustina, acest fapt facandu-i sa sufere, sa se inchida intr-o carapace, fara a mai visa, ca pot avea incredere in oamenii de langa noi. Lucru care nu este deloc corect, deoarece inca mai exista oameni bine intentionati, care pot oferi caldura sufleteasca, o vorba buna si chiar acel umar de care toti avem nevoie la un moment dat in existenta noastra.Insa pentru a face asta trebuie sa fim puternici, sa ne ridicam atunci cand altii incearca sa ne doboare. Viata e frumoasa si poate fi traita alaturi de persoane dragi care vor face tot posibilul sa nu te dezamageasca.

Decat sa privesti in urma, mai bine mergi inainte…

Am revenit

Dupa doi ani si ceva de absenta, dragii mei  cititori, astazi m-am hotarât sa revin. Voi incerca sa pastrez aceeasi nota variata a postarilor, dar sper sa vin si cu ceva nou. Va astept cu drag.

Un modest omagiu si o lacrima …

Cu durere in suflet si lacrimi in ochi, m-am decis sa scriu acest articol in memoria celor doua victime ale accidentului aviatic din 20 ianuarie 2014,  Aureliei Ion si Adrian Iovan.

Pe acea fata nu am cunoscut-o personal, dar moartea ei m-a impresionat. A murit cu lacrima mortii inghetata pe fata, la o  varsta a viselor…, a viselor ce vor ramane pe veci neimplinite. Bunatatea ingerilor o vor purta intr-o lume mai buna pe Aura, asa cum ea  si-a dorit sa ajute  oamenii aflati in suferinta. Din pacate a avut parte de cea mai ironica suferinta de care putea avea parte cineva vreodata, de acea moarte lenta constienta fiind ca se stinge. Pacat, mare pacat…

Pe Adrian Iovan, am avut ocazia sa-l  cunosc  ca om, l -am cunoscut ca si coleg. Un om cald tot timpul cu zambetul pe buze, avand o vorba buna in orice moment pentru cei care aveau nevoie de ea. Un adevarat profesionist, care a facut aviatia cu toata fiinta sa, cu pasiune, oferind totul. A murit din dorinta si incercarea de a salva alte 6 vieti, fara a lua in calcul propria sa viata. A ramas  incarcerat in avionul care i a fost frate multi ani, dar care in final l-a tradat, aviatia cerandu-si  tributul. A ramas blocat in cabina avionului, imbratisand bordul fara a-i purta ranchiuna. Singura sa grija era sa-i intrebe pe ceilalti 6 membri ai echipajului, daca sunt bine, sfatuindu i sa faca focul pentru a se incalzi, el asteptand… Asteptand poate un salvator, care intarzia sa apara, resemnandu-se, tinand strans in brate bordul avionului, asteptand sa-si dea ultima suflare constient fiind de apropiatul sau sfarsit, fara a putea face ceva sa se salveze. A murit frumos, daca moartea poate fi frumoasa, dar a murit demn, ca un adevarat erou. Va ramane in sufletul celor 5 persoane care traiesc datorita lui, va ramane in sufletul familiei fetei a carei viata el a salvat-o dar altii au risipit-o. Va ramane in sufletul si in memoria familiei, a colegilor si a miilor de pasageri care i-au admirat linele aterizari.

Vor ramane in sufletul nostru…

Dumnezeu sa-i odihneasca.