In urma cu doua saptamani, fara sa vreau am fost martor la sfarsitul unui inceput, un inceput ce se promitea a fi  frumos, plin de viata si culoare. Spun sfarsitul unui inceput, pentru ca este vorba de viata unui tanar. Un tanar pe care nu l-am cunoscut, si care cu nevinovatia varstei traversa linistit  b-dul Lascar Catargiu din Bucuresti. Linistit, pana in momentul in care un sofer cu  foarte putina experienta si cu  ”mai multe drepturi pe drumurile publice”, decat acel tanar l-a acrosat pe trecerea de pietoni aruncandu-l la  o distanta destul de mare de locul impactului. Vazandu-l intins pe asfaltul fierbinte primul gest care mi-a venit in minte a fost sa sun la ambulanta. Fiind prima care am anuntat accidentul ma bucuram, in sinea mea sperand ca am salvat o viata. La cateva zile, o colega mi-a spus ca acel baiat si- a pierdut viata. Am refuzat sa o cred, spunand ca e o eroare. Timp de  doua saptamani, gandurile mele se indreptau adesea catre acel baiat, care abia astazi am aflat ca se numea IORGU ISPAS, ca avea doar 18 ani, ca era elev la un liceu de arte plastice ca avea un viitor, dar  ca din pacate chiar a murit. Ma doare sa spun acest cuvant, mai ales cand este vorba despre un copil, care cu siguranta isi facea planuri de viitor, probabil dorindu-si sa devina un artist plastic renumit. Zilnic uitandu-ma pe geamul biroului vad locul unde a zacut pana a fost ridicat de ambulanta, amintindu-mi cu tristete acele momente dureroase. As fi vrut sa pot face mai multe  ca el sa fie inca in viata, sa se bucure de varsta sa, dar din pacate… 

IORGU, ingerii  sa-ti  lumineze  drumul printre ei.